Mi sa spus ca am un zambet frumos, am ascultat si zambesc foarte des. Zambesc simplu, curat si foarte conturat. Am modelat mult aceasta masca. Am lucrat la ea sa se vada ochii ce par ca zambesc, sa ascunda insa lacrimile. Am facut armura perfecta impotriva slabiciunii mele. Fata mahnita, cersetoare de sentimente si emotii am acoperito cu masca pe care oameni nepasatori cu timpu, m-au ajutat sa o construiesc. Nepasarea, ura, minciuna si egoismul lor au modelat o masca perfecta pentru mine. In sfarsit pot sa merg pe strada sa privesc oamenii, ma pot privi si ei fara sa stie ce sunt, sa fie fericiti cu masca pe care o port.
Gresesc ca mint oamenii cu un chip fals, dar ce am avut eu de oferit ei nu au inteles, nu au dorit. Au aruncat cu nepasare.
Cu masca pe fata si sufletul ranit, acoperit de hainele negre pot sa merg la nesfarsit prin minciuna si singuratate. Incep toate se se modeleze dupa singuratate, si totul desi e negru cum era inainte a inceput sa devina mai usor. Incep sa imbratisez haosul, sa sarut ura, sa dansez cu respingerile si sa iubesc nepasarea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu